ads

08 decembrie 2009

Radio Europa Libera

,,Europa libera” are nevoie de memoria a 100.000 de romani. Doneaza si tu 2 euro!
,,Europa libera” are nevoie de memoria a 100.000 de romani. Doneaza si tu 2 euro!
Galerie: foto [0] video [0]

La 20 de ani de la Revolutie, recuperarea istoriei recente devine o miza fundamentala atat pentru cei batrani cat si pentru cei tineri. Saptamana aceasta a fost demarat proiectul ,,Europa Libera, Aici”, proiect care isi propune sa aduca in tara arhiva inregistrarilor radioului cu cea mai mare semnificatie pentru romani.

Despre Europa Libera
,,Radio Europa Libera - „oxigenul care a permis romanilor sa respire sub comunism” - a fost cel mai important fenomen mediatic al Romaniei de pana in 1989 si a jucat un rol determinant in istoria tarii, premisele pentru inlaturarea totalitarismului datorandu-i-se in mare masura. Europa Libera, un post de radio finantat de Congresul SUA, a fost considerat cel mai eficient post de radio politic din istorie.

Europa Libera a salvat vieti si a influentat destine. Timp de zeci de ani, a fost singura sursa de adevar a romanilor, singurul contact cu lumea reala si, totodata, marea obsesie a lui Ceausescu si a Securitatii.

Timp de zeci de ani de cenzura, milioane de romani si-au luat, totusi, ratia de muzica adevarata, stiri adevarate si chiar viata adevarata. Toate pe furis, cu urechea lipita de difuzor. Toate de la Europa Libera.

Iar pentru ca acest post sa existe, multi oameni si-au pus viata in pericol si – cel mai trist – unii chiar si-au pierdut-o. Sunt adevaruri incredibile pe care dorim sa le aducem acasa si sa le facem cunoscute tuturor romanilor, de orice varsta.”

Despre proiect
,,Campania „Europa libera, AICI” se adreseaza romanilor care au ascultat si au crezut in Europa Libera, dar si tinerilor care vor sa afle ce a insemnat acest post de radio pentru parintii lor si pentru Romania, tara al carei destin a fost marcat in mod tragic de comunism.

Suntem convinsi ca suntem milioane dar, acum, avem nevoie de cel putin 100.000 de romani, care sa ne ajute sa aducem acasa 500.000 de pagini de documente si, mai ales, mii de ore de emisiuni aflate pe benzi magnetice. Toate acestea urmeaza sa fie arhivate, copiate, transpuse in format digital si aduse pentru totdeauna in Romania, pentru a fi puse – permanent si gratuit - la dispozitia istoricilor, jurnalistilor, studentilor, tuturor celor interesati de istoria noastra recenta: tu, eu, copiii nostri...

O parte din tine e in alta parte. Fii alaturi de noi si impreuna vom aduce istoria acasa! Trimite un SMS, in valoare de 2 euro, la 8820 si fii unul dintre cei 100.000!

Arhiva de emisiuni ale Europei Libere se afla in prezent la Hoover Institution din Stanford, California. Aducerea ei in tara si infiintarea unui „Centru de Cercetare si Documentare Radio Europa Libera”, care sa gazduiasca si sa puna la dispozitia tuturor romanilor o copie a arhivei, presupune costuri de cateva sute de mii de euro.”


Maria Dicu, 05-12-2009

Niciun comentariu:

Postări populare

OnLine logbook YO3HJV

www.hrdlog.net