ads

26 decembrie 2014

Hytera PD-785G, scurta prezentare

In ultima saptamana am avut ocazia de a testa o statie portabila Hytera PD-785G, varf de lance in gama de statii portabile a firmei chineze.
Sunt destul de reticent cand vine vorba de statiile produse de chinezi insa Hytera se dovedeste a fi o firma cu planuri ambitioase ce a cumparat divizia de radiocomunicatii profesionale de la celebra Rhode & Schwartz, demonstrand ca doreste sa devina un jucator serios in piata DMR si TETRA.

 Ca aspect, PD-785G are un design modern, apropiat de terminalele portabile Tetra; carcasa este realizata din policarbonat, in doua nuante de gri.

Ecranul este generos, color, afisand informatiile necesare utilizatorului, inclusiv nivelul de semnal si starea bateriei precum si sincronizarea cu satelitii GPS - pentru versiunea "G".

Incarcatorul este de tip "drop in", operarea fiind simpla si intuitiva.

Spre deosebire de Motorola, a carei gama "Intellicharge" furnizeaza informatii extinse despre acumulator, acesta este simplu, indicatia incarcarii realizandu-se cu un LED bicolor.



Antena este amplasata in mijlocul partii superioare, intre butonul de volum si comutatorul de canale.

Din acest motiv, aspectul este usor diferit de cel cu care suntem obisnuiti sa il intalnim la statiile portabile, accentuand aspectul particular al PD-785G.
Antena se conecteaza la statie printr-un conector tip SMA-Reverse, ceea ce inseamna ca vom avea nevoie de un adaptor SMA-mama <> SMA-mama pentru a conecta o antena externa.
Tot in partea de sus se gaseste si un buton orange, de regula utilizat pentru anuntarea unei urgente si punerea statiei in mod automat de funtionare.
Spre deosebire de competitorul direct, Motorola, selectorul de canale are doar 16 pozitii. Desi poate parea vetust, numerotarea canalelor poate fi de ajutor atunci cand dorim sa verificam canalul pe care este statia fara sa o mai scoatem de la centura. O singura privire la selector ne informeaza pe deplin.
Tot in partea superioara se afla un LED care ofera indicatii cu privire la traficul radio in frecventa selectata.


Chiar deasupra ecranului este o mica perforatie pentru microfon; prima reactie a unui amic radioamator a fost sa intrebe daca acolo este difuzorul si daca statia poate fi utilizata ca un telefon mobil ori ca o statie Tetra.

Difuzorul se afla in spatele tastaturii numerice, chiar sub tastele de meniu si, desi deschizatura pare insuficienta, cutia de rezonanta astfel realizata asigura claritate si volum suficient chiar si pentru utilizarea in medii zgomotoase cum este, de exemplu, utilizarea in mobil.

 Tastele sunt din cauciuc si nu din plastic cauciucat cum intalnim la majoritatea statiilor chinezesti, si furnizeaza un feedback tactil clar dar discret.

Tastatura este retroiluminata insa, pentru conservarea energiei, retroiluminarea este activa in mod curent doar la ecran; numai la accesarea meniului se aprind si LED-urile de sub tastatura numerica.

In laterala stanga se afla tasta PTT si doua taste programabile. Prin intermediul soft-ului de programare se pot aloca diverse functii acestor doua taste, cum ar fi: modificarea puterii de emisie, scanare, modificarea treptelor de squelch samd.

Tasta PTT este inconjurata de o garnitura orange si este amplasata intr-o protuberanta de protectie.

Tot pe latura stanga, in partea inferioara se afla o eticheta cu modelul statiei.



Pe latura din dreapta se gaseste conectorul de accesorii. Acesta este acoperit de un capac de protectie, realizat din cauciuc. Spre deosebire de alte statii profesionale, la Hytera PD-785, capacul este fixat de corpul statiei printr-o balama.

Personal, consider ca aceasta solutie este mult mai buna comparativ cu fixarea printr-o "codita" cauciucata care, mai devreme sau mai tarziu se va rupe si va duce la pierderea protectiei.

Pentru siguranta, capacul de protectie se imobilizeaza in pozitia "inchis" cu ajutorul unui surub cu profil redus.



 Hytera PD-785 poate fi echipata cu un suport de fixare la curea, care se monteaza direct pe corpul statiei, pe o decupare de aluminiu. Gasesc foarte inspirata alegerea, spre deosebire de solutia Motorola, care a decis sa amplaseze clips-ul de curea pe spatele bateriei!
Un plus, neesential pentru functionarea statiei dar pentru precizia prelucrarii, este faptul ca nu exista niciun joc mecanic intre statiei si baterie!
Bateria cu care vine echipata statia este LiIon, 7,4V / 2000mAh, existand posibilitatea echiparii cu o baterie extinsa, de 2500mAh.
Durata de exploatare a bateriei este superioara statiei Motorola DP4801 cu care am facut unele comparatii in utilizare. Spre deosebire de Motorola, Hytera PD-785 poate fi utilizata doua zile pe bateria standard si circa 3 zile cu cea extinsa, in utilizare moderata, mixt analogic si digital.

Desi statia este, in principiu, programabila cu ajutorul calculatorului, exista posibilitatea de a programa o serie de parametri utili direct din tastatura, cu conditia activarii acestei optiuni in softul de programare. Putem programa frecventa canalului radio, ID-uri ale corespondentilor dar nu si CTCSS.

In "lumea reala", statia se prezinta bine, fiind suficient de sensibila si avand o buna procesare a semnalului inclusiv pe calea analogica.
Desi sunt unele voci care critica antena cu care statia vine echipata, personal nu am nimic de reprosat acesteia. E foarte posibil ca utilizatorii nemultumiti sa nu fi selectat gama de frecvente corecta.
Cum spuneam si mai sus, prezenta unui conector de antena este un plus pentru cei care doresc sa utilizeze statia si in mobil. Pentru ei, exista un suport auto care permite incarcarea bateriei pe durata utilizarii statiei.
Rapoartele de receptie sunt incurajatoare si nu releva nimic suspect; neanuntati, corespondentii nu au remarcat diferente intre Motorola si Hytera PD-785G.

Per ansamblu, statia este o alternativa pertinenta la rivala mult mai scumpa de la Motorola, DP-4801. Este o statie robusta, de calitate, receptia si emisia rivalizand cu orice alt competitor din gama de varf; politica de vanzare cu pret preferential catre radioamatori a dus la proliferarea Hytera PD-785G in randul utilizatorilor retelei MARC-DMR.
Pentru cei care au restrictii la bugetul destinat echipamentelor HAM, statia se prezinta si in versiunea fara GPS (PD-785), pretul ajungand astfel la aproximativ 60% din cel al unei statii Motorola DP-4801.

Chiar daca nu este "Statia", Hytera PD-785G este o alternativa serioasa, in opinia mea fiind varful in clasa de statii DMR de buget redus.

73 de Adrian, YO3HJV

Completare (26 august 2015)

Prin update FW, s-au rezolvat o serie de probleme, in special legate de FPP. Acum se poate programa si CTCSS, distinct pe Rx fata de Tx!
De asemeni, o facilitate pe care nu am gasit-o la Motorola este "Pseudo Trunk", care poate fi activata via FPP si care permite ascultarea simultana a TG-urilor active pe AMBELE TIMESLOT in frecventa respectiva! E ca si cum statia ar scana canale cu TS diferit, facilitate extrem de utila pentru monitorizarea TG internationale si a celor locale.






Niciun comentariu:

Postări populare

OnLine logbook YO3HJV

www.hrdlog.net