NEWS:
Versiunea 1.12 2016/04/14 Update pentru firmware!
A trecut deja o saptamana de cand ICOM IC-7300 a ajuns si in Romania.
Versiunea 1.12 2016/04/14 Update pentru firmware!
A trecut deja o saptamana de cand ICOM IC-7300 a ajuns si in Romania.
Am avut ocazia in aceasta saptamana sa il evaluez atat in
Bucuresti, cu antene zgomotoase cat si in afara Bucurestiului, unde orice
transceiver devine zmeu.
PACHETUL
Imediat dupa eliberarea de cartonul ambalajului,
transceiverul se prezinta ca un adevarat Icom. Adica sobru, realizat impecabil.
In cutie, gasim transceiverul, microfonul HM-219, filtrul RFC
(optional in alte regiuni dar obligatoriu pentru Europa), manualele in format sintetic (72 pagini), un
CD-ROM cu acelasi manual dar si cu manualul in format extins (172 pagini),
schemele precum si – interesant- un glosar de termeni specifici radioamatorilor
(20 pagini)! Extrem de util si reconfortant este ca, in furniturile livrate cu
transceiver-ul avem sigurante de rezerva
precum si o mufa DIN 13 pini tata, cu fire deja lipite!
Dimensiunile transceiverului sunt inselatoare; este
suficient de mare pentru a fi operat confortabil pe masa, in shack, dar nu atat
de mare si de greu incat sa devina incomod de transportat la o iesire la iarba
verde intr-un field-day!
NOTA:
Transceiverul testat este versiunea europeana, care include si 70 Mhz!
Transceiverul testat este versiunea europeana, care include si 70 Mhz!
PUNEREA IN FUNCTIUNE
Oricine a mai avut un transceiver ICOM de tip “Menu Driven” va intelege imediat ce are de facut!
Pe panoul din spate gasim conectorul de alimentare, cel
pentru antena (o singura antena), conectorul tip MOLEX pentru ATU extern, doua
mufe tip RCA (comanda PTT si ALC pentru conectarea QRO), jackuri 3.5 mm pentru
manipulator (Straight sau KEYER), interfata CI-V si difuzor extern, conectorul
DIN cu 13 pini pentru compatibilitate cu versiunile mai vechi de interfete de date
ICOM precum si un port USB pentru conectarea la calculator printr-un singur
cablu, fara interfata specifica.
Tot pe panoul din spate exista si un punct de conectare la
impamantare, extrem de util perfectionistilor!
Pe panoul frontal gasim conectorul de microfon cu 8 pini
(putin cam dificila insertarea mirofonului, dar se pare ca este o
caracteristica a acestui model) si conectorul jack 3.5 mm pentru casti
(stereo).
Slotul pentru memoria de tip SD card este pe panoul frontal,
sub butonul de volum audio.
Pe panoul frontal, singurul buton cu retroiluminare este cel
de POWER care lumineaza continuu in timpul functionarii si intermitent atunci
cand ecranul (TFT, rezistiv) intra in SCREEN SAVER, adica se inchide complet
(doar ecranul, statia ramanand activa).
Am citit pe internet ca unii sunt nemultumiti ca nu se poate
seta o fotografie pentru functia de SCREEN SAVER… Din punctul meu de vedere, sa
pui o fotografie ca SCREEN SAVER contrazice insasi caracteristica acestei
functii…
CATEVA CONSIDERENTE
TEHNICE
In primul rand, ne aflam in prezenta unui SDR “pur sange”.
Ce inseamna asta?
Semnalul din antena este supus unei esantionari intr-un
circuit care transforma o banda de 1 MHz in semnale digitale. Rezultatul este
apoi supus unor operatiuni de procesare matematica. In sens invers, semnalul de
la microfon este transformat in semnal digital, procesat, apoi aplicat lantului
de transmisie ca semnal analogic.
Semnalele analogice sunt tratate digital de circuite de mare
viteza, FPGA (Field Programmable Gate Array), circuite care, prin programare
devin apte sa interpreteze si sa proceseze fluxuri impresionante de date in
timp real ) procesare paralela.
Aceasta abordare poate oferi performante extrem de bune cu o
platforma hardware relativ simpla.
Reducerea HW necesar pentru functiile principale a permis
instalarea pe lantul de receptie a nu mai putin de 12 filtre de tip Band Pass
precum si a unuia din cele mai performante ATU interne, cu o gama de acord care
permite rezolvarea dezadaptarilor de pana la 10:1 (cu reducerea puterii la max
50W).
De altfel, rezultatele publicate de Sherwood
Labs arata ca acest
transceiver compact este un performer de top, “concurand” umar la umar din
perspectiva masuratorilor de laborator
cu cele aflate in gama de preturi 2x pana la 4x, cum ar fi Kenwood TS-590 SG si Yaesu FTdX-5000.
INTERFATA CU
UTILIZATORUL
Centrat in jurul unui ecran TFT cu touch-screen rezistiv,
panoul frontal se prezinta sobru si organizat, cu butoane de comanda pentru
toate functiile esentiale pentru trafic de tip “casual”.
Pentru operatorul de concursuri, comenzile sunt ceva mai
dificil de accesat insa conectivitatea cu PC-ul poate rezolva acest aspect.
Caracteristica receptoarelor SDR este afisarea simultana a
traficului dintr-o banda extinsa sub forma unui “waterfall”, adica a unei
imagini dinamice, care are pe axa verticala timpul si pe axa orizontala
frecventa. Prin modificarea largimii de banda (intre 1 MHz si 5 kHz),
operatorul poate supraveghea semnalele statiilor corespondente.
Personal am gasit deosebit de utila aceasta functie cand am
incercat sa chem o statie care opera split; prin observarea spectrului ocupat
de corespondentii statiei Dx am reusit sa ma plasez exact acolo unde asculta
statia si sa chem cu succes. Un mic buton “XFC” plaseaza receptorul (la SDR se
numeste “demodulatorul”) pe frecventa setata pentru emisie, putand face
verificarea si auditiv.
Ecranul este extrem de responsiv, intocmai ca la un telefon
mobil cu Android. Si meniul aduce cu un
telefon mobil de generatie noua, modificandu-si optiunile afisate operatorului in
functie de modul de lucru selectat. Astfel, pentru modurile de voce, avem o
optiune “VOICE”, pentru CW avem optiunile pentru “KEYER” iar pentru RTTY avem “DECODE”.
Exista un al doilea set de comenzi care se afiseaza prin
tasta “FUNCTION”, care ne aduce pe ecran un set de comenzi ce suplineste absenta
butoanelor dedicate; PreAmp ON/Off, AGC, NB samd.
Pentru comenzile cu adevarat critice si care necesita
afisarea informatiilor de operare, prin apasarea Multi Selectorului din dreapta
afisajului avem acces la ele.
Butonul de DIAL este generos, cu suportul de rotire si cu
ambreiajul pentru reglarea fortei aflat sub el.
Din constructie, transceiverul este dotat cu sintetizor de
voce, o functie utila persoanelor cu deficiente de vedere.
Cum am aratat mai sus, se poate instala un card de memorie
SD; aceata este utila pentru salvarea setarilor personalizate, pentru
inregistrarea QSO-urilor si capturi de ecran. Functia de inregistrare a
QSO-urilor permite inregistrarea in mod continuu, sau in mod separat a emisiei
operatorului de cea a corespondentului.
O multime de functii pot fi accesate prin simpla atingere a
ecranului; putem seta pasul de acord, putem reduce rezolutia acordului, alege
modul de lucru. Prin atingere indelungata, putem schimba modul de afisare a
parametrilor de functionare sau putem acorda receptorul pe un semnal vizibil pe
waterfall. Cu siguranta operatorul va fi incantat de procesul de acomodare, in
care va descoperi cat de versatila este interfata cu utilizatorul a acestui
transceiver!
CONECTIVITATEA LA PC
Simplu, un cablu USB rezolva problema. Veti avea conexiune
pentru PTT (RTS de regula), CAT (atentie la adresa hexazecimala) si placa audio
(obligatoriu pentru Digimodes AFSK sa selectati USB-D sau LSB-D la modul de
lucru).
Am descoperit ca HRD, ultima versiune free este compatibila
cu IC-7300 (alegeti ca transceiver IC-7410 sau IC-7600), deci nu este nevoie sa
faceti upgrade!
Lasati setarile de volum Tx si Rx asa cum le-a pus japonezul
si o sa mearga excelent!
AUDIO LA EMISIE SI LA
RECEPTIE
Atat la receptie cat si la emisie puteti defini nivelul
frecentelor inalte si joase. Pentru mine, obisnuit cu egalizatorul parametric
de la FT-2000, interfata de setare pare simplista. Totusi, dupa o zi de “unsolicited
reports” cu privire la calitatea de exceptie a modulatiei (pe setarea de
largime de banda medie), Mic Level 50%, COMP. 1, presupun ca procesarea audio
este exact cum trebuie! Nici nu am mai atins-o!
Sunetul la receptie este placut, are exact timbrul necesar
ca sa nu zgarie urechea. Difuzorul este instalat intr-o mica incinta acustica
care confera un timbru intalnit la statiile mari.
IN TRAFIC
Nu am avut ocazia sa il testez intr-un concurs. Nu ma atrag
concursurile. Dar am apelat statii in pile-up si am fost auzit (COMP.8, TBW.
NAR).
Am strigat dupa statii slabe si am fost auzit, am auzit
statii QRP care veneau la nivel de zgomot. A’propos, Noise Reduction face
minuni la primele doua niveluri, in special in mediu urban!
Am intampinat ceva dificultati in reglarea Noise
Blanker-ului astfel incat sa elimine niste zgomote in banda de 80m, dar pana la
urma ne-am inteles…
PBT-ul este extraordinar dar si mai frumos se comporta
filtrele de banda, digitale. Se poate regla continuu largime de banda precum si
panta acestora, Semnalele adiacente puternice nu sunt rejectate intocmai ca la
un WinRadio G31 sau G33, dar asemanarea este uluitoare!
Daca filtrele unui WR-G33 DDC sunt precise ca lama unui cutit elevetian cand este de taiat un semnal adiacent perturbator, ei bine, as spune despre filtrele IC-7300 ca sunt ca o lama de cutit german sau austriac. Precise, taie frumos dar sunt un pic, doar un pic mai putin ascutite ca cele elevetiene!
Daca filtrele unui WR-G33 DDC sunt precise ca lama unui cutit elevetian cand este de taiat un semnal adiacent perturbator, ei bine, as spune despre filtrele IC-7300 ca sunt ca o lama de cutit german sau austriac. Precise, taie frumos dar sunt un pic, doar un pic mai putin ascutite ca cele elevetiene!
Extrem de usor de lucrat avand reprezentarea vizuala a
benzii iar afisarea semnalului emis, obtinut din priza de iesire este si ea o
facilitate care permite reglarea fara a apela la subiectivismul
corespondentilor de la distanta.
BELLS & WHISTLES
La utilizarea VOX, semnalul audio este intarziat cu cateva
zeci de milisecunde pentru ca nu taia prima silaba a operatorului.
Intre comutarea QRO extern si livrarea semnalului RF catre
acesta, exista un interval tot de cateva zeci de milisecunde pentru
stabilizarea releelor din QRO!
CE AS CRITICA?
O serie de functii ar fi extrem de simplu de implementat intrucat transceiverul este centrat pe un RTOS (Real Time Operating System) ceea ce il califica la o multime de nastrusnicii (de exemplu doua receptoare in Base Band, decodare CW ori PSK.
O facilitate care imi lipseste este al doilea filtru NOTCH (desi se poate lucra bine si cu PBT+Notch).
IN LOC DE "CONCLUZIE"
Este IC-7300 un SDR?
Si da si nu.
Da, pentru ca trateaza semnalul de intrare ca un SDR Direct Sampling, fara artificiile de tip SDR+Placa audio.
Da, pentru ca filtrele sunt numerice, chiar daca interfata cu utilizatorul este aidoma cu cea a statiilor superheterodina.
Nu, dar un "nu" cu o doza de incertitudine, pentru ca manualul afirma ca functia de PBT este realizata in DSP! Pentru mine, aceasta afirmatie lasa loc unor speculatii care inca nu si-au gasit raspunsul in studierea schemelor, mai ales ca acestea nu releva in detaliu tocmai partea de ADC RF.
Da, din punct de vedere al performantei de receptie.
Nu, pentru ca SDR inseamna flexibilitate mai mare in ceea ce priveste interventia utilizatorului asupra semnalului.
Nu, pentru ca SDR inseamna flexibilitate mai mare in ceea ce priveste interventia utilizatorului asupra semnalului.
Totusi, trebuie sa retinem ca IC-7300 este o cutie care contine tot ce este necesar pentru a putea intra in legatura cu alti corespondenti si ca utilizarea calculatorului este optionala si la un nivel relativ superficial si nu in ultimul rand ca, pentru circa 1500 EUR primim performanta de top la calitate ICOM.
ICOM a reusit sa puna la dispozitia pasionatilor de scurte un echipament robust, performant dar si sa schimbe paradigma superheterodinei.
De acum incolo, un SDR de calitate desi limitat in functii este la indemana radioamatorilor, in special a celor care doresc sa il poata utiliza si in alt context decat cel al shack-ului unde oricand isi poate gasi locul un Flex 1500 sau un ANAN cu conditia sa avem si un calculator pe langa.
Consumul in standby este de circa 850 mA, facandu-l atractiv pentru operarea din baterii, mai ales daca il asociem cu un pack de 10 A LiFePo4!
As pune un pariu: in circa 3 ani vom avea la dispozitie modificari importante in sistemul de operare, care vor permite doritorilor de experimente extinderea functiilor acestui transceiver.
Later edit:
Deja piata echipamentelor SH a cunoscut o revigorare, multi hami incepand sa isi vanda din echipamentele ceva mai vechi pentru a face loc pe masa si in buzunare pentru achizitia unui IC-7300.
Dimensiuni: 25 cm (latime), 10 cm (inaltime), 28 cm (adancime).
Greutate: circa 4 kg.
3 comentarii:
Da,destul de interesant,dar la un pret de aproape 7000 de lei si la o pensie de 1115 lei ce comentariu se mai poate face?-hi!.Felicitari! pentru achizitie si multe! reusite in traficul radio de la Nelu-YO3AOE
si conectorul jack 3.5 mm pentru casti (stereo)ce impedanta se recomanda?
Trimiteți un comentariu